elegie de mai

Aș  vrea să  fiu pentru  o  vreme  cerul,
să-mi  înfășor  în necuvinte starea,
să-nveșmântez  în stele  tot misterul,
să-mi  curgă  din priviri, eternă, marea,

și  mare de aș fi,  cum vreau  de-o vreme,
mi-aș  suprapune  fluvii  de  albastru
și  aș intra lucidă în poeme
si  poate m-aș  preface-atunci în astru,

și  aș apune-așa , câteva ere
din  calea ta  prea plina de uitare -
ți-aș  apărea  din când în când  în zare
mai  mult lumină decât foc de sfere,

m-ai  căuta-n oceanul  de cuvinte,
te-aș  cerceta  printre  furtuni  de  gânduri,
ai  ști  atunci că valul meu  nu minte
și  te-aș ascunde-n miile  de rânduri,

și-aș  fi un univers  plin de ferestre
și-ai  fi un fulger  străbătându-mi  sensul,
din  nostalgia ploilor  terestre
ți-aș  făuri gradini  și  umple  mersul...

...o, de-aș  putea să mă  dezleg de viață
cum  se  desparte  norul  de  zapadă !
ai  ști  astfel  că zborul  se  învață -
nu-s  scări spre cer, o stea doar stă  să cadă...